sa slabesti

Vrei să slăbești şi toată lumea îți spune să mănânci sănătos și/sau să faci mişcare? Te-ai întrebat care dintre cele două recomandări face o diferenţă mai mare atunci când vrei să scapi de kilogramele nedorite?

Este mai bine să mergi la sală de patru ori pe săptămână sau să alegi salata în locul cartofilor prăjiţi la prânz? Dacă vrei să slăbeşti ce este mai important? Dieta sau exerciţiile fizice?

Răspunsul lui Philip Stanforth, profesor de educaţie fizică în cadrul Universităţii din Texas şi directorul executiv la Institutului de Fitness s-ar putea să te surprindă, relatează csid.ro.

„Nenumărate studii tind să arate că în ceea ce priveşte pierderea în greutate, dieta joacă un rol mult mai important decât exerciţiile fizice”, explică specialistul american.

Philip Stanforth susţine că exerciţiile fizice presupun timp şi efort, iar rezultatele sunt observabile după o perioadă mai lungă de timp. Mai mult, exerciţiile fizice ard mult mai puţine calorii – şi durează mai mult decât ar crede majoritatea persoanelor.

Dacă renunţăm la anumite alimente bogate în lipide, glucide şi grăsimi, schimbările vor fi mult mai vizibile, câteodată şi într-un timp mai scurt decât în cazul exerciţiilor fizice.

„Pentru a arde 3500 de calorii, este nevoie să străbaţi pe jos circa 60 de kilometri. Asta înseamnă că trebuie să mergi destul de mult. Dar, dacă renunţi la batonul de ciocolată care are, să zicem, 500 de calorii, va fi mult mai uşor să arzi această cantitate de energie decât plimbându-te 8 kilometri în fiecare zi”, explică Stanforth.

Există studii care susţin că persoanele care au pierdut în greutate şi apoi se menţin la nivelul la care au dorit să ajungă, oferă atenţie dietei, dar fac şi sport în mod regulat.

Aşa că dacă te-ai hotărât să slăbeşti, începe prin ajustarea dietei. Şi dacă vrei să te menţii în formă, mişcarea un aliat important.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.