insolventSenatul a respins luni proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 prin care era prorogat termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

Proiectul de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a fost respins cu 63 de voturi „împotrivă” şi 20 de voturi „pentru”.

Reprezentantul Guvernului a susţinut că este nevoie de implementarea unui nou sistem, pentru aplicarea legii 152/2015, care presupune înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă la nivel teritorial şi a unei comisii centrale. El a menţionat că, la nivelul Executivului, a fost stabilit un plan de acţiuni, iar până în prezent, acest plan este respectat.

Unul dintre senatorii social-democraţi, Gabriela Crețu, le-a cerut colegilor săi respingerea ordonanţei Guvernului.

„Eu sper că votăm împotriva propunerii guvernamentale, altfel, suntem incoerenţi. Am venit cu legea dării în plată, când legea insolvenţei persoanei ar fi rezolvat mult mai coerent problemele pe care oamenii le au cu băncile”, şi-a explicat Creţu solicitarea.

Un alt senator PSD, Sorin Bota, a reproşat Executivului faptul că nu a publicat normele de aplicare a legii.

Senatul a fost primă cameră sesizată. Forul decizional este Camera Deputaţilor.

Guvernul a decis, în decembrie 2015, amânarea cu un an, până pe 31 decembrie 2016, a intrării în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Motivul invocat a fost că până în prezent nu s-a făcut niciunul dintre paşii prevăzuţi de actul normativ pentru a putea fi pus în practică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.