Agenţia Genius Travel și-a anunțat insolvența și a lăsat foarte mulți români fără vacanță, deși aceștia și-au plătit concediul. Mai mult decât atât, sunt şi români care au plecat în vacanţă şi au descoperit că nu au locurile rezervate. 

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a exclus agenţia de turism Genius Travel, pentru prejudicii morale create asociaţiei, potrivit statului ANAT, prejudicii de imagine create agenţiilor de turism membre şi nemembre, care funcţionează corect şi îşi respectă clienţii, prejudicii materiale create turiştilor care au cumpărat vacanţe de la Genius Travel şi nu le pot efectua.

ANAT a cerut explicații Genius Travel încă de vineri, 12 august, când mai mulți turiști au contactat asociaţia, în urma mesajului primit de la agenție, prin care își anunța starea de insolvență. ANAT a îndrumat turiștii să își verifice rezervările, chiar și după ce sâmbătă agenția a declarat turiştilor ei şi asociaţiei că a depășit situația critică de vineri. Plângerile au continuat şi marți, când Genius Travel a repetat anunțul referitor la deschiderea procedurii de insolvență, de data aceasta pe 19 august.

ANAT urmăreşte evoluţia situaţiei pentru a informa turiştii ce au de făcut pentru obţinerea despăgubirilor legale.

Situația actuală îndreptățește asociația să ceară încă o dată revizuirea cadrului legal referitor la garantarea sumelor achitate de turiști. ANAT va avansa cât de curând un proiect de act normativ pentru înființarea unui fond privat de garantare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.