vot-coresp-1

Senatul a adoptat, luni, legea privind votul prin corespondență, care se va aplica la alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare, iar alegătorii din străinătate vor putea să opteze pentru această procedură printr-o cerere scrisă transmisă ambasadei sau printr-un formular online.

Astfel, printr-un amendament adus de Comisia de cod electoral propunerii, alegătorii din afara granițelor își pot exprima votul în alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare înscriindu-se în Registrul Electoral cu opțiunea „vot prin corespondență”.

Alegătorul trebuie să depună o cerere scrisă, personal sau transmisă prin poștă, la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care se anexează o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Alegătorul poate opta pentru completarea formularului electronic pus la dispoziție online de către Autoritatea Electorală Permanentă, la care anexează o fotografie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Printr-un alt amendament adus în comisia de specialitate articolului 9 din proiectul legislativ, Biroul electoral pentru votul prin corespondență asigură, în ziua votării, după închiderea urnelor (după ora 21:00), desigilarea plicurilor, numărarea voturilor și consemnarea rezultatelor votului în procesele verbale.

Totodată, programul și sediul birourilor electorale pentru votul prin corespondență sunt aduse la cunoștință publică, „prin orice mijloc de publicitate”, prin grija AEP și a Ministerului de Externe.

Senatul a adoptat inițiativa de lege cu 117 voturi pentru și zece voturi împotrivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.