curtea-constitutionala

Curtea Constituțională a României a decis miercuri, în unanimitate, că este constituțională legea privind votul prin corespondență.

CCR a respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate față de Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, dar și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Proiectul votului prin corespondență a fost adoptat de Camera Deputaților la sfârșitul lunii octombrie. Actul normativ va fi aplicat doar la alegerile parlamentare, nu și la cele prezidențiale și europarlamentare.

În 3 noiembrie, ALDE a anunțat că grupul parlamentar al formațiunii de la Senat, alături de cel al UDMR, senatori de la UNPR și PSD, precum și un senator independent au depus la Curtea Constituțională o contestație la legea privind adoptarea votului prin corespondență de către Parlament.

„ALDE consideră că prin această modificare a legislației electorale sunt încălcate principii prevăzute în Constituția României. În primul rând, caracterul direct al votului. Textul Constituției atribuie în mod imperativ votului un caracter direct, ceea ce înseamnă, în intenția constituantului, prezența efectivă a cetățeanului în fața urnelor în vederea exercitării dreptului la vot fără intermediul unui procedeu indirect sau al unei persoane interpuse”, susțineau reprezentanții ALDE.

Potrivit autorilor sesizărilor, votul prin corespondență, așa cum este prevăzut de către inițiatori pentru cetățenii români domiciliați în afara teritoriului național, instituie în drept și în fapt un privilegiu pentru o categorie anume de cetățeni, ceea ce este explicit interzis de art. 16 (1) din Constituție, care prevede că „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.