Sportivi-RMMAF-1-696x322

Echipa României a obținut rezultate demne de laudă la Mondialele de MMA din Las Vegas și merită toată susținerea iubitorilor de MMA și a celor care se află la conducerea Ministerului Tineretului și Sportului.

Patru sportivi români au participat la cel mai important concurs de MMA pentru amatori din lume, organizat de către Federația Internațională de MMA (IMMAF), în colaborare cu UFC.

Cristian Iorga, Raluca Dinescu, Paul Butacu și Marius Cantoneru ne-au reprezentat la cel mai înalt nivel și au obținut rezultate extrem de bune.

Cristian Iorga și Raluca Dinescu, ambii sportivi antrenați la C.S AGON,  au ajuns în semifinale competiției și au reușit să cucerească medalia de bronz. Medalii muncite, mai ales la categoria 70.2, unde romanul a avut patru meciuri, toate terminate la decizie, trei câștigate si unul pierdut.

„O performanță foarte mare în condițiile în care, în acest sport,  fără o anduranță fizică și psihică este aproape imposibil să ai mai multe meciuri de MMA pe parcursul mai multor zile. A fost un success pentru MMA –ul românesc, deși nu avem condițiile altor țări, nu are finanțare guvernamentală și este doar pe jumătate recunoscut în România.

În edițiile precedente am reușit să obținem câte o medalie. În 2014 am luat o medalie de argint prin Nicolo Bonati, iar în 2015 o medalie de bronz prin Vlad Mavrodin. Urmează pregătirile pentru europeanul de MMA, care va avea loc anul acesta în Praga, Cehia. Pentru următorul eveniment sperăm ca și ceilalți sportivi, care n-au reușit să ajungă la mondiale de anul acesta, să întărească echipa României”, a declarat George Stanciu, președintele Asociației Clubul Sportiv AGON.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.