Ministerul Finanțelor Publice a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, sumă totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanții pentru programul „Prima Casă”.

Finanțatorii care au primit plafoane sunt: Banca Românească, Banca Transilvania, BancPost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen și Unicredit.

Hotărârea privind suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului total de garanții care pot fi emise anul acesta în cadrul Programului „Prima casă” a fost adoptată de Guvern în ședința din 28 septembrie. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului, aflate în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare la finanțatori.

Plafonul de garanții pentru anul 2016 al Programului „Prima casă” a mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei, în luna mai. Astfel, după cele două suplimentări, plafonul de garantare al acestui program guvernamental va fi, în acest an, de 2,69 miliarde de lei.

În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei.

În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%, anunță Ministerul de Finanțe într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.