dragps-pislaru

Profesorii vor vedea primele creşteri salariale de la 1 august, urmând ca a doua tranşă de creşteri să vină din luna decembrie 2017, aceste creşteri făcând parte din corecţiile salariale, a declarat ministrul Muncii, luni, Dragoş Pîslaru.

Primele corecţii salariale din Educaţie (50%) vor intra în vigoare în august, a declarat luni ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, în cadrul unei conferinţe de presă de la Palatul Victoria. Acesta a spus că miercuri, ordonanţa privind salarizările va fi prezentată în şedinţa de Guvern.

„Principala nemulţumire a colegilor din Educaţie nu e legată de fondul problemei. Ce am zis că facem, acest lucru am făcut, problema lor e legată de termen, aşa cum e la sănătate. Am explicat motivele pentru care nu se poate acest lucru. Nu discutăm de creşteri procentuale. În sectorul de Educaţie este vorba de eliminarea unei legi speciale şi înlocuirea acesteia cu un sistem care să facă un pas înainte spre legea salarizării unitare. Cred că acest lucru, împreună cu punerea accentului pe debutanţi, pe cei cu cele mai mici salarii, reprezintă punctul cheie”, a declarat Pîslaru.

În ceea ce priveşte sumele de la buget acordate, el a explicat că pentru 2016 sunt 800-900 milioane de lei pentru ultimele patru luni ale acestui an. Anul viitor, bugetul nu va putea suporta mai mult de 2,5 – 2,6 miliarde de lei cu bonusurile de la Sănătate.

„De la 1 august intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităriţor în ceea ce priveşte încadrarea de vechime şi salarii. La Educaţie, am definit grila integral în mod similar cu cea de la sănătate, iar 50% din aceste creşteri intră de la 1 august 2016, şi restul intră în decembrie 2017. Creşterile se referă la corecţiile salariale pentru ce aflaţi la baza de jos a piramidei. De la 1 ian 2018 e luat în calcul şţi bonusul de perfromanţă”, a mai menționat Pîslaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.