eeeee

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4. Decizia acestora este definitivă.

Acum două zile, Judecătoria Sectorului 4 susţinea că fostul primar poate candida din nou la funcţia din care s-a retras după tragedia din Colectiv, pentru că reputația bună nu este o condiție prevăzută de lege pentru acceptarea candidaturii.

Hotărârea acestora a fost constestată la Tribunalui București, iar în această seara judecătorii au anunțat respingerea candidaturii fostului edil.

Piedone anunța, la data de 30 noiembrie 2015, că s-a încheiat cariera sa politică și lăsa de înțeles că nu va mai candida niciodată la o funcție publică.

„Aici se încheie cariera mea politică. Mă retrag! Dar mă rog însă să vină în fotoliul de primar cineva care să continue ce nu am apucat eu să termin. Am să fiu însă deschis să dau un sfat oricui mi-l va cere. Pentru că am totuși 23 de ani în spate în administrația publică și cred că pot să ajut punând la dispoziție ce am învățat în acești ani. Orice sfat va fi dat însă de pe o bancă din Parcul Lumea Copiilor, unde am să îl plimb pe David, nepotul meu drag. El e cel care îmi aminteste, chiar si in momentele astea cumplite pentru mine, ca există minuni pe pământ. Eu nu am să mai fiu nici primarul Piedone, nici politicianul Piedone. Am să fiu omul Cristian Popescu. Și sper să mă ajute Dumnezeu să fiu cea mai bună versiune a acelui om.”

Fostul primar Cristian Popescu Piedone şi două angajate de la Primăria Sectorului 4 – Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu, – au fost arestaţi în 7 noiembrie, măsură luată într-un dosar instrumentat de DNA privind autorizarea clubului Colectiv.

Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, iar cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4, de complicitate la cele două infracţiuni. Cei trei au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4.

Curtea de Apel Bucureşti a admis, pe 11 noiembrie, contestaţiile fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi a celor două angajate din primăria de sector şi au dispus ca aceştia să fie cercetaţi în stare de libertate.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 64 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.