Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, mărirea alocației de hrană în spitale, aceasta urmând să varieze între 10 și 19 lei pe zi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

„S-a adoptat în ședința de guvern o mărire a alocației de hrană în spitale având în vedere evoluția prețurilor la mărfurile alimentare din 2008 până în 2016. Din 2008 nu s-a mai făcut această modificare. (…) A fost făcută o consultare cu medici specialiști nutriționiști de la Institutul de Boli Metabolice și Nutriție, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului și alte institute. A fost luat în considerare indicele prețurilor de consum în perioada mai 2008 și iunie 2016, o creștere cu 108%. Alimentația bolnavilor este foarte importantă și în tratament”, a declarat Liviu Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menționat că sumele vor varia între 10 lei pe zi, pentru bebeluși, și 19 lei pe zi.

De asemenea, acesta a precizat că, potrivit noii reglementări, astfel de alocări se vor face pentru prima dată și în cazul bolnavilor în regim de hemodializă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.