2016-04-22_foto2MinDPislaru

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, joi, că părinții pot depune dosarele de prelungire sau reluare a concediului de creștere a copilului și în variantă electronică.

Ministrul a explicat că a gândit această procedură ca fiind cât mai puțin solicitantă pentru beneficiari. Totodată, acesta a afirmat că acest model se dorește a fi aplicat în întreaga administrație.

Potrivit ministrului, la nivel național sunt 180.000 persoane care au drepturi legate de aceste indemnizații de creștere a copilului. Dintre acestea, doar 140.000 vor fi recalculate automat de fiecare Agenție Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.

„Nu punem lumea pe drum decât în cazul în care este absolut necesar. Dacă se află un părinte în concediu de doi ani, cu opțiunea de doi ani, și în acest moment este înregistrat în sistem cu această opțiune, atunci nu trebuie să vină să-și depună nicio hârtie. Dacă sunt părinți care se află în cursul unui an de creștere a copilului, dar mai au până la expirarea acestui termen pot sta liniștiți. Nu este nevoie să vină acum. Legea îi permite să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestui termen. Majoritatea cazurilor, 140.000 din cele 180.000, nu trebuie să vină”, a explicat Dragoș Pîslaru.

Conform acestuia, au fost pregătite broșuri de informare a cetățenilor. Ministrul a anunțat că pentru celelalte 40.000 de persoane a fost simplificată procesarea documentelor necesare.

„Noi am introdus, în premieră, posibilitatea ca oricine are acces la email să trimită documentele solicitate prin email la adresa fiecărei agenții județene de care aparțin. În cazul Iașiului adresa este iasi_icc@mmanpis.ro, trimite un email în care transmite cererea pe care o poate descărca online, o completează, scandează documentele, adaugă documentele justificative și le trimit pe email. Cineva de la AJPIS va trimite un număr de înregistrare. Documentul oficial va veni prin poștă, anunțâdu-l că i s-a schimbat indemnizația”, a menționat Pîslaru.

În cazul în care solicitantul nu are adresă poștală electronică poate trimite solicitarea și documentele aferente prin intermediul Poștei, pe adresa AJPIS de care aparțin, cu specificația „prelungire/reluare drepturi Indemnizație de Creștere a Copilului”.

Ministrul a mai anunțat că solicitanții pot veni și la ghișeu.

„Se poate veni și la ghișeu dacă simțiți nevoia să avem și o astfel de interacțiune. (…) La ghișeu avem organizată în toată țara o logistică pentru a ne pregăti, așa cum e clasic la noi, pentru primele zile, când lumea vine să se asigure că totul e în regulă, și pentru ultimele zile. Vom avea o mobilizare generală”, a mai spus ministrul Muncii.

„Ne-am gândit capacitatea la volumul maxim de solicitări. S-ar putea să fie beneficiari care să nu-și dorească neapărat să continue să stea acasă sau să aibă alte opțiuni. Această măsură legată de indemnizația de creșterea copilului nu este numai un prilej de debirocratizare și simplificare, ci și o oportunitate de a saluta un moment important de exprimare a unei politici publice care încurajează natalitatea, care încearcă cumva să curbeze un declin demografic potențial cu efect negativ asupra sustenabilității asupra finanțelor publice. Sperăm ca prin această prietenie cu beneficiarii să înțeleagă că dorim să îi servim cât mai bine cu putință”, a mai declarat Dragoș Pîslaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.