Vasile

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, luni, că Executivul consideră că trebuie să existe un raport just în noua lege a salarizării între administrația locală și cea centrală, militând pentru creșterea calității serviciilor publice pe care le furnizează aceasta.

„Am discutat, în primul rând, despre legea salarizării personalului din administrația locală. Este o problemă cu care am negociat săptămâna trecută cu sindicatul. Guvernul este de acord că există o disproporție foarte mare între nivelul de salarizare în administrația locală și administrația centrală. De asemenea, ca în noua lege a salarizării, în legea salarizării unitare la care ministrul Muncii lucrează în acest moment și pe care o vom lucra până la sfârșitul acestui an, să existe un raport just între administrația locală și administrația centrală din perspectiva salarizării. Noi milităm pentru principiul egalității în tratament financiar, ca să spunem așa, dar va fi dezbatere publică pe asta și sperăm că vom reuși să găsim cele mai bune soluții pentru ca să existe pentru funcția publică din administrația locală un stimulent destul de important”, a declarat Vasile Dîncu, luni, la finalul reuniunii Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România.

Conform vicepremierului, Guvernul va milita „pentru formarea continuă a funcției publice în domeniul administrației locale și, sigur, pentru creșterea performanței administrației locale”.

„În acest moment avem, însă, în administrația publică locală un deficit de 20% personal, deficitul acesta se mărește, din păcate, pentru că apar zone de salarizare mult mai tentante și, atunci, administrația locală pierde. Să sperăm că vom reuși în foarte scurt timp, în această toamnă, până în septembrie, să lucrăm împreună cu Asociația Municipiilor, cu sindicatele, pentru a găsi soluții pentru cele mai multe probleme legate de această temă”, a mai precizat Vasile Dîncu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.