David Cameron: Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană dacă această organizație se dovedește suficient de flexibilă

0

cameron

Uniunea Europeană trebuie să fie mai flexibilă dacă vrea să convingă poporul britanic să voteze pentru rămânerea în blocul comunitar la referendumul ce urmează să aibă loc până la sfârșitul anului 2017, a susținut luni premierul britanic David Cameron, informează Reuters.

Prim-ministrul britanic David Cameron dorește să reformeze relațiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană și urmează să-și formuleze marți, mai detaliat, cererile în acest sens.

„Puteți reduce toate negocierile la un singur cuvânt: flexibilitate. Este această organizație suficient de flexibilă pentru a fi siguri că țările din interiorul zonei euro se pot dezvolta și pot avea succes, dar și că țările din afara zonei euro, precum Marea Britanie, pot găsi ceea ce au nevoie?”, s-a întrebat David Cameron în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri. „Dacă este suficient de flexibilă, vom rămâne. Dacă nu este suficient de flexibilă, va trebui să ne punem o întrebare foarte profundă: Ni se potrivește această organizație?”, a adăugat el.

Sondajele de opinie arată că cei mai mulți britanici susțin rămânerea țării în Uniunea Europeană, chiar dacă procentul acestora s-a redus în ultimele luni, mulți votanți arătându-se îngrijorați de criza migranților cu care se confruntă Europa.

 

loading...
loading...
loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here