prima-casa

Beneficiarii programului „Prima Casă” își pot cumpăra o locuință mai scumpă, cu suprafața utilă mai mare, prin intermediul aceluiași program, conform unor modificări ale Programului Prima Casă adoptate printr-un Ordin al Ministerului Finanțelor Publice publicat recent în Monitorul Oficial.

Conform unui comunicat al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, plata garanției acordate în cadrul programului se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată și nu în maximum 90 de zile de restanță, ca până acum.

Totodată, a fost detaliată modalitatea în care finanțatorii pot renunța la cererile de plată, precum și posibilitatea repunerii beneficiarului în drepturile și obligațiile aferente contractelor de credit și de garantare, după ce plata garanției a fost efectuată.

Retragerea cererii de plată se poate efectua până în penultima zi de efectuare a plății valorii de executare a garanției de către Ministerul Finanțelor Publice, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate.

De asemenea, beneficiarii programului vor avea posibilitatea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului „Prima Casă”, cu suprafață utilă mai mare sau cu o valoare mai mare decât locuința achiziționată sau construită inițial prin program.

Condiția este ca locuința achiziționată sau construită inițial să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii noului contract, iar creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe.

Plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem „revolving”, astfel încât se va asigura continuitatea programului. Sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul Programului la scadență sau anticipat, precum și ca urmare a lichidării creditelor acordate inițial pentru a achiziționa sau construi o nouă locuință în cadrul Programului, vor reîntregi plafonul total al garanțiilor și se vor utiliza de către finanțatori pentru acordarea de noi garanții.

În noul Ordin a fost reglementată situația de preluare/cedare a locuinței și a finanțării garantate, respectiv situația în care soția sau soțul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziționarea/construirea unei locuințe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separației de bunuri, prin convenție matrimonială.

Ordinul nr.1119/2015 referitor la modificările și completările aduse programului „Prima casă” emis de Ministerul Finanțelor Publice a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 28 septembrie 2015 și a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2015, termen de la care vor fi înlocuite și formularele utilizate în prezent în cadrul activității de garantare „Prima Casă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.