anghinarea

Anghinarea este una dintre cele mai cunoscute plante din regiunea mediteraneană, fiind utilizată nu doar în gastronomie, ci şi în scopuri medicinale datorită proprietăţilor curative extrem de variate, informează csid.ro.

Beneficiile nutriţionale ale acesteia se menţin atât în stare naturală, cât şi în cazul în care planta este gătită la aburi, întrucât îşi poate conserva vitaminele şi mineralele chiar şi la temperaturi ridicate.

Acţiunea terapeutică a anghinarei se datorează în special conţinutului ridicat de cinarină , un compus al potasiului cu rol puternic antioxidant, diuretic şi de protecţie împotriva substanţelor nocive din organism.

De aceea, specialiştii recomandă utilizarea anghinarei pentru reducerea colesterolului, în problemele digestive, detoxifierea şi asigurarea funcţionării corecte a ficatului.

Deoarece există două tipuri de colesterol, HDL (colesterolul bun) şi LDL (colesterolul rău), este important de ştiut că nivelul ridicat al colesterolului LDL produce îngroşări şi chiar blocări ale arterelor, putând fi cauza unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral.

În schimb, colesterolul benefic HDL conţine antioxidanţi, proteine şi un nivel scăzut de lipide, având efecte benefice asupra sistemului cardiovascular.

Astfel, planta de anghinare acţionează într-un mod complex asupra organismului, determinând scăderea nivelului de colesterol LDL şi simultan stimulând colesterolul HDL datorită conţinutului bogat în nutrienţi şi a proprietăţilor variate ale acestora.

5 efecte benefice pe care le are consumul de anghinare asupra sănătăţii: îmbunătăţește funcţionarea bilei, stabilizează nivelul glicemic, reduce nivelul de colesterol, are acţiune puternic antioxidantă, reduce tensiunea arterială.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.