cristina-neagu-

Jucătoarea română Cristina Neagu a câștigat titlul de golgheteră a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, după ce a depășit-o, grație celor zece goluri marcate în finala mică, pe Jovanka Radicevic (Muntenegru).

Cristina Neagu a ocupat primul loc al ierarhiei, cu 63 de goluri în nouă partide, din 104 aruncări (medie 61%), fiind urmată de Radicevic, cu 60 goluri, din 85 de șuturi (71%), iar poloneza Karolina Kudlacz-Gloc a completat podiumul, cu 52 de goluri din 82 de șuturi (63%).

Aceasta a fost a cincea distincție primită duminică de interul stânga al naționalei României, după medalia de bronz, titlul de cea mai bună jucătoare a finalei mici, desemnarea sa drept cea mai bună jucătoare a competiției și nominalizarea în echipa ideală a turneului pe postul de inter stânga.

Paula Ungureanu a fost cel mai bun portar la aruncările de la 7 metri, cu 11 apărate din 30 executate, având un procentaj de 37%. Pe locul al doilea se află celălalt portar al României, Ionica Munteanu, cu 3 apărate din 9 executate, cu un procentaj de 33%. Pe treapta a treia s-a clasat Barbara Arenhart (Brazilia), Silvia Navarro (Spania), Silje Magareta Solberg (Norvegia) și Yang Yurou (China), toate cu procentaj de 29%.

În ciuda acestei evoluții, Paula Ungureanu nu s-a clasat în primele 18 portărițe ale Mondialului, având un procentaj mai mic de 33%. Olandeza Tess Wester a fost cea mai bună apărătoare de buturi, cu un procentaj de 43% (120 de intervenții din 277 de șuturi), urmată de Darly Zoqbi De Paula (Spania), cu 42% (28/66), și Rikke Poulsen (Danemarca), 41% (76/186), etc.

Olandeza Cornelia Groot a avut cele mai multe pase de gol, 54, fiind urmată de chinezoaica Zhao Jiaqin, 48, și de norvegianca Nora Mork, 37, etc. Trei românce ocupă locul 17, cu câte 24 de assist-uri, Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi și Cristina Neagu.

Într-o ierarhie combinată, goluri și assist-uri, Groot este prima, cu 93 de reușite (39 goluri și 54 de pase), urmată de Neagu, cu 87 (63+24), și de o altă olandeză, Estavana Polman, cu 84 (51+33), etc.

Kazaha Olga Tankina este jucătoarea cu cele mai multe intercepții la acest Mondial, 14 în 7 meciuri.

Olandeza Kelly Dulfer a avut cele mai multe șuturi blocate, 24, urmată de Biljana Bandelier (Serbia), Sabina Jacobsen (Suedia) și Ana Sen (Rusia), cu câte 10. Românca Gabriela Perianu, cu 7 blocaje efectuate, a ocupat locul 10.

În clasamentul Fair Play, România a ocupat locul 8, cu un indice de 10,9 puncte, în timp ce pe primul loc s-a clasat Argentina, cu 8 p, urmată de Ungaria, 8,5 p, și Tunisia, 8,7 p, etc.

Naționala României a cucerit medaliile de bronz, după ce a învins Polonia în finala mică, scor 31-22. Titlul mondial a revenit Norvegiei, care a dispus în finală de Olanda, cu 31-23.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.