pensii speciale

Conducerea Parlamentului a aprobat, luni, solicitarea liderul grupului PSD din Camerei Deputaţilor Marian Neacşu privind introducerea legii pensiilor speciale pentru parlamentari pe ordinea de zi a plenului de marţi, a declarat vicepreşedintele Camerei, liberalul Ludovic Orban.

„Liderul grupului PSD din Camerei Deputaţilor, Marian Neacşu, a propus introducerea pe ordinea de zi a legii pensiilor speciale. (…) Am votat împotrivă. Legea pensiilor speciale a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite pentru a fi supus dezbaterii în plen, cel mai probabil marţi”, a afirmat liberalul Ludovic Orban.

Liberalul a susținut că, deşi restul liberalilor au votat introducerea legii pensiilor speciale pe ordinea de zi, PNL va rămâne constant şi va respinge în plen această lege.

„N-au fost atenţi probabil la introducere, dar repet PNL este consecvent, de altfel preşedintele Iohannis a retrimis spre dezbatere această lege”, a subliniat Ludovic Orban.

Deputatul PNL a mai spus că probabil şi PSD „s-a răzgândit” şi va vota împotriva legii pensiilor speciale.

„Acum, să nu facem proces de intenţie, poate că s-a răzgândit şi PSD şi o să voteze împotriva pensiilor speciale. Cel puţin domnul Dragnea aşa a dat declaraţii, că nu mai susţine adoptarea pensiilor speciale”, a mai precizat Ludovic Orban.

Proiectul urmează să fie dezbătut în plenul ședinței comune de marți a Camerei Deputaților și Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.