Ecaterina Andronescu a afirmat, duminică, că Victor Ponta nu a ţinut cont de regulile privind referinţele bibliografice atunci când a redactat lucrarea de doctorat. Fostul ministru al Educaţiei a refuzat să comenteze pe tema plagiatului.

„Primul lucru pe care îi învăţăm pe studenţii noştri este să redacteze referinţele bibliografice. Ai scos o idee- pui la sfârşitul frazei care este referinţa, pui o cifră şi la sfârşit ai o listă cu toate referinţele bibliografice. În teza dlui Ponta nu există această menţiune în text. Există o listă cu referinţele bibliografice, plasată la sfârşitul tezei. Deci este, i-am spus şi atunci, că după părerea mea trebuia să redactezeze bibliografia aşa cum sunt regulile de scriere a acestei bibliografii”, a declarat Ecaterina Andronescu, duminică, la Digi24.

Ecaterina Andronescu nu a dorit să discute însă despre acuzațiile de plagiat, spunând că, în acest moment, verdictul nu este final.

„Verdictul nu este final, pentru că, din câte am înțeles – nu am vorbit cu domnia sa -, dar am înțeles că a acționat în judecată. (…) Va invoca legea din momentul în care a redactat teza”, a menționat fostul ministru al Educației.

CNATDCU a decis în data de 30 iunie să recomande Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat la începutul lunii august ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor acordat în 2003 fostului premier Victor Ponta, acesta atacând decizia în instanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.