vasile-dancu

Vicepremierul Vasile Dâncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a afirmat, luni, că România trebuie să-și protejeze civilizația rurală, întrucât este ultima din Europa, iar pentru acest lucru este necesară o strategie națională.

„Avem ultima civilizație rurală din Europa și această civilizație rurală ar trebui s-o protejăm. Europa simte asta și încearcă să facă asta cu noi, dar noi nu vrem să acceptăm asta, parcă nu auzim. (…) În România vin mai degrabă străinii să ne atenționeze asupra faptului că ne moare satul, că moare o civilizație. (…) E o chestiune de cultură care ne lipsește, dimensiunea culturii care ne lipsește nouă — aceea de a ne putea autoorganiza și de a ne dezvolta singuri. (…) Cred că în primul rând trebuie să ne pese nouă înșine de țara noastră. Acesta este cel mai important lucru și nu e un slogan”, a declarat Vasile Dâncu, în cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural în România, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Vicepremierul Vasile Dâncu a susținut că sarcina de a salva civilizația rurală din România aparține în primul rând românilor, întrucât nu există o experiență europeană în acest sens.

„Avem nevoie de o nouă strategie care ar trebui să fie națională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Dacă suntem ultima civilizație rurală, atunci este clar că nu există model european pentru asta. (…) Suntem trași de mânecă prin aceste platforme de dezbatere în care încearcă toată lumea să ne trezească pe noi înșine să facem asta. Și programele europene din acest an și din exercițiul următor financiar se bazează în general pe captarea comunității în a-și gândi dezvoltarea și asta e un lucru foarte bun pe care Europa ni-l pune la dispoziție și pe care nu știm să-l folosim”, a mai menționat Vasile Dâncu.

Vicepremierul a vorbit despre efectele pe care le-a avut aderarea la Uniunea Europeană asupra mediului rural românesc și a punctat lipsa de eficacitate a legislației naționale instituite pentru a proteja zona rurală.

„Integrarea în Uniunea Europeană, să fim foarte sinceri, a dat o lovitură mortală țăranului român deoarece complexul industrial-agrar din Europa a venit peste noi ca tancurile sovietice. Cei care ne întoarcem acasă de sărbători (…) știm asta foarte bine. La noi s-au dat legi legate de produsele românești din obligația de a avea produse autohtone în supermarketuri, dar nu se respectă această lege, avem organisme minunate de control, dar nimeni nu respectă acest lucru”, a precizat demnitarul.

Ministrul s-a referit și la oamenii din mediul rural, arătând că aceștia nu înțeleg limbajul tehnic, au nevoie de educație și de programe de formare.

„Trebuie să-i ajutăm pe oameni. Ei nu știu nici bruxelleză, nici limba tehnocraticească pe care putem să o avem noi la Guvern. Oamenii nu cunosc aceste limbaje, ei au nevoie de educație, de programe de formare și au nevoie de antreprenoriat din afară care să vină să-i miște. S-au obișnuit doar să vină politicienii în campanie electorală și să recolteze voturi de acolo, să facă mici semne în campanie, mici podețe, biserici și alte lucruri. Deci și-au pierdut în primul rând speranța, de aceea este nevoie de o strategie de a salva această civilizație”, a mai precizat Vasile Dâncu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.