dacian-ciolos_guvern

Guvernul a decis înăsprirea sancțiunilor și introducerea unei noi contravenții aplicate firmelor care nu respectă regimul punerii pe piață și utilizării produselor biocide, printr-o Hotărâre adoptată astăzi.

Astfel, pe lângă contravențiile stipulate de legislația în vigoare, va constitui contravenție și nerespectarea declarației pe proprie răspundere în ceea ce privește conținutul și concentrația substanței active. Această contravenție va fi sancționată cu amendă cuprinsă între 35.000 lei și 50.000 de lei.

De asemenea, actul normativ adoptat astăzi prevede posibilitatea antrenării răspunderii penale a făptuitorului în cazul în care se întrunesc condițiile legale. Astfel, dacă personalul din autoritățile responsabile cu efectuarea controalelor oficiale în domeniul introducerii pe piață și utilizării biocidelor apreciază că  faptele care constituie contravenții (art. 13 din HG 617/2014 – detalii mai jos*) au fost săvârșite în condiții care să atragă răspunderea penală, sesizează organul de urmărire penală competent.

Hotărârea adoptată astăzi de Guvern modifică și completează Hotărârea nr. 617 din 23 iulie 2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide.

Potrivit acestei Hotărâri aflate în vigoare, autorităţi responsabile de efectuarea controalelor oficiale sunt:

a) Ministerul Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică;

b) Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Garda Naţională de Mediu;

c) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

*De asemenea, potrivit art. 13 din acest act normativ, constituie contravenţii următoarele fapte:

a) punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor biocide sau utilizarea acestora care nu se conformează prevederilor art. 17 alin. (1) sau art. 89 alin. (2) din Regulament;

b) nerespectarea de către titularul autorizaţiei a prevederilor art. 27 alin. (1) din Regulament referitoare la notificarea Comisiei cu privire la punerea la dispoziţie a produselor biocide autorizate în alt stat membru prin procedura simplificată;

c) nerespectarea clauzelor şi condiţiilor din autorizaţie cu privire la utilizare, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (5) din Regulament;

d) nerespectarea de către titularul autorizaţiei a prevederilor art. 17 alin. (6) din Regulament referitoare la înştiinţarea Comisiei cu privire la introducerea pe piaţă a fiecărui produs din familia de produse biocide pentru care Comisia a acordat autorizaţie naţională;

e) nerespectarea de către titularul autorizaţiei a prevederilor art. 47 alin. (1) din Regulament cu privire la obligaţia de notificare către Comisie a informaţiilor despre produsul biocid sau despre substanţa activă sau substanţele active conţinute care ar putea avea efecte asupra autorizaţiei;

f) furnizarea de către solicitant sau titularul autorizaţiei a documentelor, datelor şi/sau informaţiilor false sau înşelătoare;

g) nerespectarea prevederilor art. 52 din Regulament referitoare la perioada de graţie pentru eliminarea, punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea stocurilor existente;

h) nerespectarea prevederilor privind punerea la dispoziţie a produselor biocide fără autorizaţie de comerţ paralel, potrivit art. 53 din Regulament;

i) nerespectarea prevederilor art. 56 din Regulament cu privire la condiţiile în care poate avea loc un experiment sau un test efectuat în scop de cercetare sau dezvoltare care implică un produs biocid neautorizat sau o substanţă activă neaprobată destinată exclusiv utilizării într-un produs biocid;

j) nerespectarea prevederilor privind introducerea pe piaţă a articolelor tratate, potrivit art. 58 şi art. 94 alin. (1) din Regulament;

k) nerespectarea prevederilor art. 62 din Regulament referitoare la repetarea testelor pe vertebrate pe teritoriul României;

l) nerespectarea de către fabricanţii produselor biocide a prevederilor art. 65 alin. (2) din Regulament, cu privire la păstrarea documentaţiei şi a mostrelor din loturile de producţie, în legătură cu procesul de fabricaţie;

m) nerespectarea de către titularii de autorizaţii a prevederilor art. 68 alin. (1) din Regulament, referitoare la ţinerea evidenţelor, raportarea şi punerea la dispoziţia autorităţilor a informaţiilor relevante;

n) nerespectarea de către titularii de autorizaţii a prevederilor art. 69 alin. (1), alin. (2) lit. a)-o) şi alin. (3) lit. b) din Regulament, cu privire la clasificarea, ambalarea şi etichetarea produselor biocide;

o) nerespectarea de către titularii de autorizaţii a prevederilor art. 69 alin. (2) din Regulament cu privire la inducerea în eroare în privinţa riscurilor produsului pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau pentru mediu sau în privinţa eficacităţii acestuia;

p) nerespectarea prevederilor art. 70 din Regulament cu privire la punerea la dispoziţie a fişelor cu date de securitate pentru substanţele active şi produsele biocide;

q) nerespectarea prevederilor art. 72 din Regulament cu privire la publicitatea produselor biocide;

r) nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) din Regulament cu privire la articolele tratate cu substanţe active din tipul de produs relevant pentru care există decizii de a nu fi aprobate;

s) nerespectarea prevederilor art. 95 alin. (3) din Regulament referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor biocide după 1 septembrie 2015, având în compoziţie substanţa/substanţe activă/active, a căror fabricant sau importator sau, după caz, importatorul produsului biocid, nu sunt incluse în lista menţionată la art. 95 alin. (2) din Regulament, precum şi cele referitoare la eliminarea şi utilizarea stocurilor existente după data de 1 septembrie 2016, transmite Guvernul într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.