De astăzi, firmele de construcții, dar și persoanele fizice care modifică sau demolează o lucrare fără autorizare sau fără un proiect verificat de către specialiști atestați primesc o amendă majorată, cuprinsă între 20.000 de lei și 40.000 de lei, informează profit.ro.

Majorarea amenzilor a fost decisă printr-un proiect aprobat recent de Parlament. Dreptul inspectorilor de a aplica aceste amenzi substanțial majorate va fi prescris doar în 5 ani de la data recepției lucrării.

Dublarea a fost decisă în contextul în care Executivul pregătește deja ridicarea cuantumului amenzilor aplicate în construcții pentru încălcarea diferitelor reguli cu până la de 50 de ori, atât pentru constructori, cât și pentru directori din primării.

Acest document al Guvernului va schimba Legea actuală de autorizare a executării lucrărilor de construcții, aplicată din 1991. Va crește semnificativ cuantumul amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor legale privind urbanismul și autorizarea executării construcțiilor.

În prezent, dacă instituțiile publice refuză să furnizeze informații care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității de amenajare a teritoriului și de urbanism, este aplicată o amendă cuprinsă între 1.000 de lei și 3.000 de lei. În viitor, în urma deciziei Guvernului, cuantumul acesteia va fi fixat la o singură sumă, dar de 50 de ori mai mare decât limita minimă actuală, și anume 50.000 de lei.

Aceeași amendă de 50.000 de lei va fi aplicată și pentru semnarea de documentații care conțin date eronate, dacă nu intră sub incidența legii penale, faptă amendată astăzi cu 1.000 de lei-9.000 de lei.

Citiți mai multe pe profit.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.