drinking-coffee-makes-you-happy

Dacă vrei să eviți cafeaua sau pur și simplu cauți și alte soluții energizante pentru a te menține în formă întreaga zi, îți propunem o serie de alimente care se găsesc cu ușurință în acest sezon, sunt accesibile ca preț și îți refac rezervele energetice.

Din păcate băutorii de cafea capătă toleranță la această băutură, așadar ajung să consume tot mai multe cești de cafea care își fac tot mai puțin efectul. Acest lucru se întâmplă pentru că, în timp, organismul (mai ales sistemul nervos) se obișnuiește cu cafeina și capătă toleranță, ajungând ca reacția noastră la această substanță tonică să fie tot mai scăzută.

Uite 5 alimente care vă vor energiza și vă vor ajuta să vă mențineți tonusul întreaga zi:

Ceaiul de mentă

Dacă vrei să începi ziua plină de energie, alege un ceai de mentă. Are un gust proaspăt, care îți trezește simțurile, și este foarte sănătos pentru digestie. În plus, întărește sistemul imunitar, întreține sănătatea orală și este foarte bun împotriva senzației de vomă.

Coacăzele negre

Coacăzele negre sunt foarte bogate în vitamina C și îți asigură energia de care ai nevoie într-o zi plină. Sunt foarte sănătoase pentru oase, stimulează formarea țesuturilor și ameliorează oboseala.

Kiwi

Pline de vitamina C sunt și fructele kiwi. Include-le în masa de dimineață, pentru că sunt o sursă importantă de energie. Flavonoidele potasiul, vitamina E, magneziul, fibrele si fosforul din kiwi luptă împotriva cancerului de colon, previn bolile respiratorii și cardiovasculare și combat îmbătrânirea.

Ghimbirul

Dacă ceaiul de ghimbir ți se pare prea aromat, poți adăuga acest condiment delicios în smoothie-ul de dimineață. Este energizant și tratează stările de vomă și răcelile stomacale. Ghimbirul este foarte eficient și împotriva gripei, răcelilor și cancerului.

Nucile

Nucile sunt pline de proteine, fibre și aiciz grași omega 3. Sunt, de asemenea, pline de magneziu, fiind, astfel, un energizant natural.

De ce ar trebui să renunți la cafea

Numeroase studii au demonstrat beneficiile cafelei, câtă vreme este consumată în cantități mici și fără lapte sau zahăr. Totuși, cei mai mulți oameni devin dependenți de această băutură și nu își pot limita consumul la o singură cană pe zi.

Renunțarea la cafea are numeroase beneficii pentru organism. În primul rând, îți scade tensiunea la cafea și îți ajută inima să funcționeze mai bine. Cofeina reduce calitatea și cantitatea de somn, iar dacă o elimini, te vei odihni mai bine.

Cafeaua îți dă peste cap și starea de spirit. Numeroase studii au arătat că unii oameni sunt morocănoși și dificili când sar peste acest obicei, iar alții sunt epuizați după-amiaza, când efectul cofeinei trece.

Cofeina este o substanță care stimulează apariția durerilor de cap, așa că vei scăpa de ele în momentul în care vei renunța la ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.