1436897294_4639

Premierul Victor Ponta menționează că România „nu îşi poate asuma ceva pentru care nu este pregătită” şi că aceia care cer acum ca românii să fie solidari în criza refugiaţilor „sunt aceiaşi care ne spun că nu suntem buni de Schengen”.

„România are o poziţie coordonată în legătură cu criza refugiaţilor, dar nu e o problemă simplă. Discutăm în continuare, dar dacă vorbim pe mai multe voci, cu atât mai rău. Este important ca ţara noastră să nu cadă în xenofobie. România vrea să fie europeană – trebuie să aplice nişte valori europene. Nu putem să ne asumăm ceva pentru care nu suntem pregătiţi. Nu avem acum această posibilitate. Iar poziţia României nu se condiţionează de chestiunea cu Schengen. Cei care ne solicită acum să fim solidari sunt aceiaşi care ne spun că nu suntem buni de Schengen‬. E un pic de ipocrizie!”, a scris premierul Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

Comisia Europeană a prezentat miercuri o propunere de repartizare între statele membre ale Uniunii Europene a 120.000 de imigranţi sosiţi în Italia (15.600), Grecia (50.400) şi Ungaria (54.000).

Conform acestei propuneri, România ar urma să primească 4.646 de imigranţi, dintre care 604 din Italia, 1.951 din Grecia şi 2.091 din Ungaria.

Klaus Iohannis şi Victor Ponta au spus că România nu poate primi mai mult decât îi permite capacitatea de 1.785 de locuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.