calin-popescu-tariceanu

Călin Popescu – Tăriceanu, copreședintele ALDE, a declarat că susține Codul Fiscal în forma în care a fost votat de Parlament, cu TVA de 19 %, pentru că este o măsură care dă un impuls puternic consumului.

„ALDE va susţine actualul Cod fiscal în forma lui care deja a fost adoptată în Parlament. Este şi o chestiune de consecvenţă, de angajament faţă de partenerii sociali, partenerii din mediul economic, faţă de Coaliţia pentru dezvoltare cu care am lucrat şi am convenit aceste măsuri. Eu cred că TVA trebuie redusă la 19% pentru că trebuie dat un impuls puternic consumului. Renunţarea la un punct procentul de la TVA nu schimbă radical datele problemei. Nu din acest punct de reducere a TVA am avea, eventual, anumite dezechilibre, dar cred că impactul psihologic aupra consumatorilor, şi asupra pieţei, şi asupra economiei va fi unul mult mai mare decât dacă reducem la 19%, mai ales având în vedere că înainte TVA a fost acest nivel. Am îndoieli că există date la Cotroceni care să demonstreze în mod riguros că TVA se poate reduce numai la 20 de procente şi nu la 19”, a declarat Călin Popescu – Tăriceanu într-o conferință de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.