tăriceanu

Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu afirmă că modul în care a procedat PNL în privința candidatului la Primăria Capitalei a fost nefiresc și denotă o criză profundă la nivelul conducerii formațiunii.

„Nu am să-l comentez pe domnul Munteanu (Marian Munteanu — n.r.), pentru că nu îl cunosc și cred că, până la urmă, este rolul alegătorilor să decidă. Ce mi se pare nefiresc este modul în care procedează PNL, care dovedește că din ce în ce criza de leadership pe care o are nu este numai o aparență, ci este o problemă profundă, este o lipsă de încredere în propriii lideri, este o luptă surdă pentru putere, care face ca oameni care ar fi capabili, din interiorul partidului, să nu fie luați în seamă, din cauza temerii pe care cei doi lideri o au de a fi la un moment dat eclipsați, puși în umbră și atunci caută soluții artificiale din afară, dar lucrul acesta sigur că nu poate să nu aibă consecințe asupra electoratului, care deja și-a pierdut o bună parte din încrederea în PNL. PNL este pe o pantă accentuată descrescătoare și, dacă va proceda așa în continuare, viitorul partidului este pus sub semnul întrebării”, a declarat Tăriceanu, joi, la RFI.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a susținut zilele trecute că desemnarea lui Marian Munteanu ca și candidat la funcția de primar general al Capitalei este „lovitura” de care liberalii aveau nevoie pentru câștigarea Primăriei Bucureștiului.

În context, ea a arătat că „această greșeală fericită” de a nu propune un lider al partidului drept candidat a mai făcut-o PNL și la prezidențiale, un om cu profil tehnocrat, un om care nu avea rădăcini în PNL — Klaus Iohannis, care a fost luat și introdus în PNL și care în foarte scurt timp a ajuns nu doar președintele interimar al partidului, ci și președintele României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.