furtuni_poya_poza_43523200

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare privind instabilitatea atmosferică accentuată.

Potrivit acesteia, în cursul zilei de vineri, 31 iulie, aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, dar îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, peste 30…35 l/mp. De asemenea, voi fi și condiţii de grindină.

Cu toate acestea, vineri, 31 iulie, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară la amiază, iar indicele temperatură-umezeală va mai depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

harta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.