anl

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDARP) vrea să lanseze un nou program prin care să fie construite 6.500 de locuinţe de serviciu pentru bugetari în următorii cinci ani, informează economica.net.

MDRAP a elaborat un proiect de act normativ prin care se ia în calcul construcţia de locuinţe de serviciu pentru angajaţii din sectorul public.

Prin proiect se propune finalizarea a 6.500 de locuinţe în primii cinci ani, la un cost unitar de circa 500 de euro/mp, inclusiv TVA, la un curs leu/euro de 4,5. Suprafaţa medie a unui apartament va fi de 81 de mp.

Decizia este „justificată de numărul foarte mare de solicitări pentru obţinerea unei locuinţe în regim de închiriere, dar şi de faptul că autorităţile publice locale nu dispun de suficiente resurse financiare, la nivel local, pe care să le distribuie către construirea de noi locuinţe, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern, publicată pe site-ul MDRAP.

Programul Construcţia de locuinţe de serviciu urmează să fie demarat prin Agenţia Naţională de Locuinţe, pe baza propunerilor primite de la instituțiile administraţiei publice locale/centrale. Blocurile vor fi construite pe terenuri proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, puse la dispoziţia ANL, care va prelua terenurile în mod gratuit.

În cadrul acestui program ot fi incluse și construcţii aflate în diverse stadii de execuţie ori finalizate şi neexploatate.

Finanțarea Programului se asigură din surse de la bugetul de stat, surse din bugetele locale, din credite interne/externe, din surse ale investitorilor privaţi, precum şi din alte surse legal constituite.

Locuințele de serviciu vor fi repartizate angajaţilor instituţiilor publica care solicită construcţia acestora. Perioada de închiriere se va stipula în contract, iar chiriaşul are obligaţia să predea locuinţa în termen de 30 de zile de la data la care încetează activitatea în localitatea respectivă.

2 COMENTARII

  1. Foarte frumos.Dar locuinte pentru tineri de c’è nu se construesc???? Se chinue cu copii in chirie .construiti locuinte pt populatie ,oameni de rand nu doar locuinte de serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.