angajati

Dacă te gândeşti la ce scuză să îi spui şefului tău data viitoare când vrei să îţi iei o zi liberă de la birou, un grup de cercetători îți oferă răspunsul, informează The Telegraph.

Conform unui studiu, doar unul din cinci şefi consideră că durerea de cap este un motiv suficient de bun pentru a lipsi de la muncă.

Potrivit The Telegraph, nici durerile de spate, accidentele minore sau intervenţiile chirurgicale nu sunt luate în serios de către şefi, având în vedere că doar 37% dintre ei consideră aceste scuze suficient de importante pentru a lipsi de la muncă.

În cadrul studiului au fost analizate părerile a 1.000 de directori de companii cu privire la concediile medicale luate de angajaţi. Rezultatele arată că răceala este scuza cea mai bună în raport cu credibilitatea pe care o acordă şefii. Aceasta a fost votată de 41% dintre participanţii la cercetare.

De partea cealaltă, analiza făcută asupra angajaţilor, arată că 7% dintre aceştia îşi mint şefii atunci când invocă durerile, numai pentru a obţine o zi liberă. Totuşi, cele mai frecvente minciuni sunt cele legate de stres, depresie şi anxietate, afecţiuni folosite ca pretext de peste 40% dintre angajaţi.

Sursa: The Telegraph

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.