protest

Șase organizații din domeniul transporturilor anunță organizarea unui amplu protest în data de 17 decembrie 2015 la care vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de mijloace de transport persoane – autobuze, autocare și taxiuri. De asemenea, aproape 1.000 de camioane vor fi parcate în locuri stabilite de comun acord cu Primăria Municipiului București.

Cele șase organizații sunt: Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale (ARTRI), Asociația Națională a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți (ANTTI) și Asociația Operatorilor de Transport (APULUM).

Protestul se va desfășura între orele 10.00 – 15.00, în fața sediului Guvernului României. Menționăm că cererea de autorizare a mitingului de protest a fost înregistrată în data de 11 decembrie la Primaria Municipiului București si a fost aprobat ieri 14.12.2015

“Suntem deciși să facem această acțiune de protest în orice condiții. ASF-ul condus de Mișu Negrițoiu trebuie să răspundă pentru dezastrul din piața de asigurări. Firmele de asigurări achită daunele după 4-6 luni și atunci doar parțial. În schimb, ni se cere să plătim polițe de asigurări obligatorii care depășesc în multe cazuri pe cele achitate în Germania sau Austria”, atrage  atentia Mircea GRIGORE COTAR

Potrivit președintelui COTAR, Vasile Ștefănescu, o poliță RCA pentru un autobuz nou cu 30 de locuri si fara sa fi inregistrat daune a ajuns sa fie ofertata  la 88.806 lei (aproximativ 20.000 de euro) iar activitatea de taxi este în pericol din cauza prețului RCA scăpat de sub orice control.  Cu cât cresc costurile cu RCA, cu atât scade numărul asiguraților, situație care creează o presiune tot mai mare pe sistemul de asigurări din România, ajungându-se ca sistemul RCA să devină inoperabil.Mai mult, întreaga economie ar putea avea de suferit, ar scădea impozitele încasate, consumul de combustibil, încasarea de accize, am avea costuri mai mari in general cu transportul marfurilor in Romania ceea ce ar duce la creșterea prețurilor tuturor mărfurilor

Comusi Ion, COTAR, considera ca este obligatoriu ca asigurarea de raspundere civila auto – RCA, sa poata fi incheiata la orice asigurator din UE.  Cresterea aberanta a politelor RCA necesita masuri urgente din partea Parlamentului, Guvernului si ASF, prima masura fiind aceea de a recunoaste valabilitatea politelor RCA incheiate la orice asigurator sau broker din UE in conformitate cu prevederile privind libera circulatie a persoanelor, marfurilor si serviciilor, prevederi ce stau la baza functionarii Uniunii Europene, garantate si in tratatul de aderare a Romaniei. Aceasta masura deschide cu adevarat libera concurenta in piata RCA.

Reamintim cele 4 revendicări comune ale celor 6 organizații inițiatoare ale protestului:

  1. Solicităm intervenția autorității pentru un cost al primei RCA suportabil de către transportatori, în condițiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300% în ultimele 6 luni pentru activitatea de transport persoane și transport marfă, inclusiv taxi.
  1. Eliminarea supraacizeiincepind cu data de 1 ianuarie 2016.
  1. Interventia Guvernului Romaniei pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligati sa plateasca sume enorme pentru drepturile de autor, desi obiectul lor de activitate il constituie transportul de persoane si nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale in autobuze;

Solicitam sprijin pentru modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, astfel incat operatorii de transport sa fie exonerati de obligatia de a plati lunar drepturile de autor numai pentru simplu fapt ca autovehiculul este dotat cu un aparat de radio. Sa se procedeze ca in Uniunea Europeana, sa fie platita o singura taxa la inmatricularea autovehiculului care va fi folosit la activitatea de transport persoane;

  1. Urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate si aprobate in Comisiile de dialog social (modificarea HG 69), documente care ar trebui inaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare.

 „Acest miting trebuie să producă modificări ale prețului RCA și demisia la vârf în cadrul ASF în următoarele zile și nu în următoarele săptămâni. Răbdărea noastră a luat sfârșit și suntem pregătiți pentru orice soluții”, concluzionează Claudiu Sapunaru, președinte ANTTI .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.