bani

Începând din 2017, din punct de vedere procentual, salariile din mediul privat vor crește mai mult decât cele de la stat, potrivit ultimelor date ale Comisiei Naţionale de Prognoză, informează economica.net.

În fiecare dintre ultimii trei ani, salariaţii din sectorul bugetar au avut, în medie, o creştere a salariului mai mare decât cea a angajaţilor din mediul privat, potrivit datelor din Prognoza pe termen mediu 2016-2016, publicată recent de Comisia Naţională de Prognoză.

În acest an, se va ajunge ca, pe medie, salariul brut din sectorul bugetar să fie de 3.231 de lei, faţă de doar cei 2.636 de lei din privat. Deci cu aproape 600 de lei mai mult, în condiţiile în care, în 2014, diferenţa era de doar 300 de lei. Aşadar, în doar trei ani, creşterea salarială medie agregată a fost dublă, calculat la brut, în cazul bugetarilor faţă de cei din sectorul concurenţial.

Conform prognozei, tendinţa se va inversa începând cu anul viitor. În 2017, salariile de la stat vor creşte cu 4,2%, iar cele din mediul privat cu 5,8%. Un an mai târziu, sectorul bugetar va consemna un plus de 4%, iar privaţii 5,7%, pentru ca, în 2019, ultimul an despre care vorbeşte această prognoză, salariaţii din sectorul bugetar să obţină o majorare de 3,8%, iar cei din mediul concurenţial cu 5,6%.

Totuşi, la nivelul anului 2019, în sistemul public se va câştiga în continuare mai mult decât în mediul privat, în ciuda creşterilor mai mici. Diferenţa va fi de peste 500 de lei. De fapt, abia atunci salariul mediu brut din mediul privat va depăşi pragul de 3.000 de lei, în condiţiile în care, în sistemul public, acest nivel va fi depăşit chiar în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.