baniii

Data de 25 mai a fost termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 200 privind veniturile realizate în România în 2015 și a Declarației 201 privind veniturile realizate în străinătate, în caz contrar amenda fiind cuprinsă între 50 şi 500 lei, conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Declaraţia 200 trebuia să fie completată de persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, jocuri de noroc.

Românii cu domiciliu în România care au realizat venituri din străinătate în 2015, au fost obligați să completeze şi să depună Declaraţia 201 privind veniturile realizate din străinătate până în 25 mai 2016, a anunțat ANAF.

Excepţie fac veniturile reprezentând salariile plătite de un angajator străin pentru activităţile desfăşurate în străinătate.

Cetăţenii străini care au obţinut rezidenţa fiscală în România, au fost prezenţi în ţară mai mult de 183 zile sau au centrul intereselor vitale în România au avut și ei obligaţia de a depune Declaraţia 201 privind veniturile realizate din străinătate.

Formularul se poate completa online accesând www.eguvernare.ro şi utilizând un certificat digital. Alternativ, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poştă, sau depus direct la registratura administraţiei fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Persoanele fizice cu domiciliul în România, care au o şedere în străinătate mai lungă de 183 de zile pe an şi rezidenţă fiscală în altă ţară, trebuie să completeze un Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România şi să îl trimită prin poştă la administraţia fiscală în a cărei rază teritorială se află domiciliul său. Chestionarul poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.

În cazul veniturilor deja impozitate în ţara în care au fost realizate, este necesară anexarea documentelor justificative privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea din ţara în care s-a obţinut venitul.

Detalii găsiți în ghidul publicat de Ministerul Finanțelor: InfograficD201

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.