ialomitianu_pnl_guvernul_aloce_bani_bisericile_nu_pot_finaliza_ajutor_buget

PNL a inițiat un proiect care prevede ca persoanele cu handicap să beneficieze de indemnizații mai mari, iar aparținatorii acestora să fie scutiți de plata impozitelor.

„Aparţinătorii legali ai persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, precum şi de plata impozitului pe autoturism. Prin această propunere, considerăm că se face dreptate persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi aparţinătorilor acestora care în prezent nu pot beneficia de prevederile noului Cod fiscal”, se arată în proiectul de lege.

De asemenea, „adulţii cu handicap grav vor avea venituri egale cu salariul minim pe economie, adulţii cu handicap accentuat 50% din salariul minim, iar adulţii cu handicap mediu în cuantum de 25% din salariul minim”, mai prevede inițiativa PNL.

Inițiativa este susținută de de 36 de parlamentari ai Partidului Național Liberal și se află în stadiu de dezbatere publică pe site-ul Senatului României.

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi informează că în România sunt aproximativ 700.000 de persoane adulte cu handicap.

5 COMENTARII

  1. F bn s au gindit sint f multe pers cu handicap, iar banii f putini, trebuiau sa se gindeasca si la aceste persoane, deoarece nimeni n ar vrea sa fie in situatia aceasta. Mai nou ar fi trebuit sa se gindeasca si daca au locuinte de ce..? Nu se dau in folosinta locuinte gen camin cum erau pe vremuri…. Ptru pers cu handicap care n au reusit din lipsa banilor sa si ia o locuinta. Ce ziceti dle. Iohaniss s au dlor deputati…???!

  2. Si eu am nevasta cu hadicapat acetuat si de abi platesc darile si medicamente nu mai fac fata cu scupirea. Apocalipsa .nu mai putem sa traim normal

  3. Altaceva nu avem de initiat decit persoane cu defect,inapte de munca–atunci muncim pentru ei si securisti cu pensii mari–suntem o Romanie handicapata

    • Ce ai zice daca ai fi in aceasta situatie? O zi imagineazati ca esti unul dintre ei si o sa gandesti cu siguranta altfel

  4. Pentru domnul falcone daca nu sunteti informat exista si medici pshiatrici va recomand un consult si precis o sa primiti ce primim noi si o sa fiti fericit cum suntem noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.