petrol

Preţurile petrolului sunt în creştere miercuri pentru prima oară în opt zile, susţinute de date privind declinul neaşteptat al stocurilor în Statele Unite, săptămâna trecută, şi creşterea importurilor de ţiţei ale Chinei în decembrie, relatează Reuters.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă în SUA, este în urcare cu 37 de cenţi, la 30,81 dolari pe baril, după ce marţi a atins 29,93 dolari pe baril, cel mai redus nivel din decembrie 2003, şi a închis la 30,44 dolari pe baril, în declin cu 97 de cenţi.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în creştere cu 28 de cenţi, la 31,14 dolari pe baril. Marţi, petrolul Brent a încheiat tranzacţiile în scădere cu 69 de cenţi, la 30,86 dolari pe baril, după un minim de 30,34 dolari pe baril.

Un nivel de preţ de 30 de dolari pe baril este atât un prag psihologic cât şi financiar şi, în ultimele zile, traderii au investit în opţiuni cotate la 30 de dolari, care expiră în februarie şi martie.

În China, importurile de ţiţei au atins în decembrie un nivel record de 7,82 milioane de barili, în urcare cu 21% faţă de luna noiembrie şi cu 9,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale publicate miercuri.

China, al doilea mare consumator de petrol la nivel global, profită de preţul scăzut al ţiţeiului pentru acumularea de stocuri şi creşterea exporturilor de produse rafinate. În aceste condiţii, este posibil ca China să depăşească Statele Unite şi să devină cel mai mare importator de petrol din lume.

Stocurile de petrol ale SUA au scăzut săptămâna trecută cu 3,9 milioane de barili, la 480,071 milioane de barili, în timp ce analiştii anticipau o creştere de 2,5 milioane de barili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.