dacian-ciolos-premier-mediafax

Premierul Dacian Cioloș ia parte astăzi, 1 iunie, la reuniunea de la Sofia a  șefilor de stat și de guvern ai statelor participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP).

Reuniunea este organizată de Bulgaria, care deține preşedinţia în exerciţiu a SEECP, și are o semnificație specială, marcând două decenii de la înființarea acestei structuri de cooperare regională, la care participă 12 țări, între care și România. În cadrul reuniunii va fi adoptată Declarația comună cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a SEECP.

Premierul Dacian Cioloș va mai avea o întrevedere cu omologul său bulgar, Boyko Borissov, urmată de declarații de presă comune, și va participa la dejunul oficial oferit de președintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, în onoarea înalților oficiali prezenți la summit.

Principalele teme pe agenda reuniunii vizează aspecte legate de evoluțiile în plan regional și perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.