ponta eroul ro

Fostul premier Victor Ponta a criticat duminică felul în care președintele Klaus Iohannis folosește coloana oficială pentru a se deplasa la sfârșit de săptămână la Sibiu.

„Eu nu înțeleg de ce îl huiduie oamenii pe Iohannis doar pentru că stau blocați în trafic, din Militari pe Valea Oltului și până în Sibiu! Dl. Iohannis le-a spus de mult că va face „un altfel de politică”! Și se ține de cuvânt, chiar face totul altfel: Am participat la multe evenimente oficiale alături de președinții României (Iliescu și Băsescu) și nu am văzut niciodată o coloană atât de mare; total inutilă dacă nu ești președintele SUA, Rusia sau China!”, a scris Ponta pe contul său de Facebook.

Totodată, fostul premier afirmă că, din câte cunoaște „niciun președinte (nici măcar Barack Obama) nu pleacă în deplasări private (adică în weekend acasă) cu sistem identic de protecție ca la evenimentele oficiale”.

„Conform legislației în vigoare și regulamentelor SPP, dispozitivul de protecție și coloana oficială este identic pentru Președinte și pentru Prim-ministru. După cum știți foarte bine, eu am mers timp de 4 ani cu o SINGURĂ mașină de protecție alături de Dusterul în care mă aflam eu (nefiind așa disperat să îmi cumpăr din bani publici un Mercedes blindat). Această situație de normalitate este valabilă și pentru premierul Boc sau pentru premierul Cioloș, pe care nu îl veți vedea blocând traficul cu 10 mașini după el!”, mai afirmă Ponta.

Potrivit fostului șef al Guvernului, concluzia ar fi „să ne bucurăm când Dl. Iohannis este în Florida (cu mulți „bodyguards” plătiți tot din bani publici) sau în deplasări așa zis oficiale care durează dublu decât timpul petrecut vreodată la birou — așa avem trafic mai bun în București și pe Valea Oltului! Și se ține de cuvânt — „un altfel de politică”!”.

Victor Ponta face referire, în postarea sa, la o înregistrare video apărută pe internet cu o coloană oficială care blochează traficul pe Bulevardul Iuliu Maniu, în cartierul Militari, pentru a se deplasa.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.