persidele

Aproape o sută de stele căzătoare pe oră vor putea fi văzute pe cer în noaptea de miercuri spre joi din orice punct al Pământului.

Miercuri spre joi tradiționala ploaie de meteori din august își va atinge potențialul maxim.

”Show-ul promite să fie spectaculos în acest an”, a declarat pentru AFP Morgan Hollis, astronom la Royal Astronomical Society.

Este vorba despre un fenomen denumit Perseide, în fapt mici particule ale cometei Swift-Tuttle, care se intersectează în fiecare an cu orbita terestră între mijlocul lunii iulie și cel al lunii august.

Un observator din emisfera nordica poate vedea începutul ploii de Perseide cel mai curând prin 23 iulie, atunci când este vizibil câte un meteorit la fiecare oră. În următoarele trei săptămâni, există un proces lent de mărire a numărului de meteoriți. La începutul lunii august e posibil să se observe în jur de cinci Perseide pe oră și, probabil, 15 pe oră începând cu data de 10. Numărul lor crește rapid până la un maxim de 50-80 de meteoriți pe oră în noaptea de 12-13 august.

Sunt fragmente de corpuri interplanetare de dimensiuni foarte mici, ce pătrund în atmosfera Pământului şi ard în întregime prin frecarea cu aerul. Dacă corpul respectiv este suficient de mare, lasă o dâră luminoasă şi chiar o explozie, ce poartă denumirea de bolid.

”Este data la care Pământul trece cu adevărat prin centrul norului și pot fi văzute cele mai multe stele căzătoare. Se vor putea vedea și 100 pe oră”, a spus și Clement Plantureux de la Asociația Franceză de Astronomie.

Pentru observarea fenomenului nu este nevoie nici de binoclu, nici de telescop, drumul stelelor putând fi văzut cu ochiul liber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.