MI

Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență și complicitate la trafic de influență. În același dosar, presupusul său complice, Marian Căpățână a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Decizia instanței nu este definitivă.

Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu şi presupusul său complice, Marian Căpăţână, au fost trimişi în judecată în 2014 pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

La ultimul termen de judecată, cei doi nu s-au prezentat. Tot atunci, procurorii au cerut pe lângă pedeapsa maximă și confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Mircea Băsescu și de 350.000 de euro de la Marian Căpățână.

Avocații lui Mircea Băsescu au solicitat achitarea clientului lor, susținând că nu există probe din care să reiasă că a făcut trafic de influență, iar în cazul unei condamnări au cerut să fie cu suspendare sub supraveghere.

Conform DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.