Plenul Senatului a adoptat luni un proiect de lege referitor la venitul minim de incluziune care prevede un beneficiu de asistenţă socială pentru familiile şi persoanele singure pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, informează Mediafax.

Ajutorul de incluziune se acordă persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puţin 60 de ani, limita este de 300 de lei.

„În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună”, potrivit raportului comisiei sesizate în fond.

„Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), iar în cazul familiilor biparentale, şi câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale”, se mai arată în raportul Comisiei pentru muncă.

Guvernul României a redactat legea venitului minim de incluziune care încadrează în aceeași categorie ajutoarele oferite familiilor cu venituri foarte mici.

Potrivit reprezentanților guvernului, legea urmează să între în vigoare de la sfârșitul anului 2017 sau cel târziu la începutul lui 2018 și prevede creșterea cuantumului ajutoarelor sociale și numărul celor care le primesc.

Ministerul Muncii a precizat că noua legea are scopul de pune bazele unui nou sistem care să cuprindă venitul mediu garantat, alocațiile pentru ajutorul familiilor sărace și subvențiile pentru încălzire.

Calculele lui Dragoș Pîslaru arată că numărul celor care primesc ajutoare va crește cu 34%, adică de la 257.000 la 344.600. Mai mult decât atât, ajutorul mediu de stat va crește de la 221 de lai la 349 de lei, informează economica.net.

De asemenea, reprezentanții ministerului Muncii au mai anunțat că statul va plăti contribuția la sănătate pentru 229.700 de familii și persoane singure.

Senatul a fost prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.