dragnea

Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, a declarat într-o emisiune televizată că nu dă nici o șansă moțiunii PNL, pentru că parlamentarii din cercul puterii nu o vor vota. 

„Discuţia pe care am purtat-o în partid a fost una strict politică, în primul rând PSD nu interferează şi nu va interfera cu mersul justiţiei, noi am discutat dacă din punct de vedere politic, dacă din punct de vedere al stabilităţii guvernamentale, respectiv al stabilităţii acestei ţări, putem să luăm în discuţie ca Victor Ponta să nu mai fie premier, respectiv să cadă Guvernul. Atât în Comitetul Executiv Naţional de astăzi, cât şi în discuţiile care s-au purtat în partid în zilele trecute n-a existat nicio voce care să fie împotriva rămânerii la guvernare. Nu cred că moţiunea de cenzură are şanse, Partidul Social-Democrat, prin parlamentarii săi, nu va vota moţiunea de cenzură, UNPR, prin parlamentarii săi, nu va vota moţiunea de cenzură, colegii de la ALDE, la fel, nu vor vota moţiunea de cenzură. Asta este situaţia acum”, a declarat Dragnea la Antena 3.

Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri în Parlament, iar săptămâna viitoare parlamentarii trebuie să o dezbată și să o voteze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.