dragnea_eroul_II

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, miercuri, că nu este nevoie ca Avocatul Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanța dată de Guvern privind protecția demnitarilor, pentru că acest lucru poate fi soluționat tot de Executiv.

„Poate reveni Guvernul la ordonanță, nu cred că e nevoie de acest atac (al Avocatului Poporului — n.r.)”, a declarat Liviu Dragnea, înainte de a intra în sala de plen a Camerei Deputaților, după ce a fost întrebat cum comentează faptul că Avocatul Poporului a fost solicitat de către ONG-uri să atace la CCR actul normativ.

Pe de altă parte, președintele PSD a susținut că SPP-ul și alte structuri ale statului „trebuie să se gândească” foarte bine dacă șeful statului ar trebui să se mai deplaseze cu o coloană oficială sau nu, dar a admis că „s-ar putea să fie nevoie”.

„Eu zic că trebuie să ne gândim serios dacă mai e nevoie de acest tip de deplasare, sau dacă nu. Să se gândească foarte bine SPP-ul, alte structuri. Vorbim de președintele României. S-ar putea să fie nevoie și în contextul acesta regional de securitate. Nu știu ce să zic”, a adăugat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă a folosit vreodată o coloană oficială, el a răspuns negativ. „Coloana oficială, de o coloană oficială sau într-o coloană oficială nu m-am folosit niciodată în viața mea, nici măcar întâmplător”, a precizat Dragnea.

Șeful statului Klaus Iohannis a susținut, luni, că protecția Serviciului de Pază și Protecție și pentru actuali și foști demnitari, inclusiv președinți ai partidelor parlamentare, „este o idee bună”.

„CSAT a avizat acest proiect. Argumentația puteți să o solicitați inițiatorilor, dar mi s-a părut o idee bună”, a declarat luni președintele Klaus Iohannis, întrebat cu privire la OUG pe această temă, arătând că SPP este inițiatorul actului normativ.

SPP va putea asigura protecție, cu aprobarea CSAT, și în cazul unor demnitari și foști demnitari, inclusiv președinți ai partidelor parlamentare, la cererea acestora, potrivit unei ordonanțe de urgență privind modificarea unor acte normative aprobată de Guvern pe 14 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.