Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a susținut,  vineri, că a lucrat șapte ani la teza sa de doctorat și lucrarea a fost întocmită cu respectarea tuturor normelor științifice.

„Teza mea este corectă, este o teză pe care am muncit-o, am lucrat șapte ani la acest doctorat. Am multe articole publicate (…) pe care eu le-am indicat în teză. Cine are îndoieli cu privire la corectitudine nu are decât să facă sesizare. (…) Cine contestă să vină cu probe și să facă sesizare”, a declarat Kovesi, vineri, la Europa FM.

Procurorul șef al DNA a ținut să precizeze că lucrarea sa de doctorat a fost verificată în anul 2012 de Comisia Națională de Etică, decizia acesteia fiind că nu este vorba de un plagiat.

„Eu am fost verificată în anul 2012 de Comisia Națională de Etică, am fost audiată de o comisie din care au făcut parte mai mulți profesori (…), m-am prezentat la audieri, am prezentat probele și am primit un verdict final, definitiv, acum patru ani. (…) Eu am venit pregătită cu probele pe care le-am depus în 2012 la acea comisie. S-a făcut o sesizare în care s-a spus despre 40 de paragrafe dintr-o lucrare de 440 de pagini. Eu vă spun că am respectat în totalitate normele academice și teza mea este corectă. (…) Prima probă este chiar certificatul de căsătorie, pentru că s-a precizat că Kovesi Codruța a plagiat-o pe Lascu Codruța și certificatul de căsătorie dovedește că sunt una și aceeași persoană”, a mai afirmat Laura Codruța Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.