Vineri, 21 octombrie a.c, începând cu ora 09:30, va avea loc, la Iași, cea de-a cincea consultare regională privind viziunea și obiectivele de țară în domeniul educației și cercetării (2018-2030), având ca temă „Învățământul profesional și tehnic”.

Demersul face parte din proiectul „România Educată”, desfășurat de Administrația Prezidențială. Dezbaterea va reuni reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu și ai mediului de afaceri, profesori, elevi, studenți, părinți și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, preponderent din Regiunea de dezvoltare Nord-Est. Agenda evenimentului (disponibilă aici) include şi dezbaterea propunerilor legislative iniţiate de Guvern pentru dezvoltarea învăţământului profesional-dual.

„E onorabil să fii un meseriaș bun, asta trebuie să învățăm (…) viața se clădește pe abilități și pe o pregătire profesională. (…) trebuie să avem curajul să spunem tinerilor că poate e bine ca, atunci când își aleg ce vor să studieze, lucrul acesta să fie corelat și cu ce se cere pe piața muncii și cu ce abilități și aptitudini au. Și, atunci, lucrurile vor merge gradual mai bine.”, a precizat Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în dialogul avut pe 3 octombrie a.c., cu membrii comunității academice din Timișoara.

Dezbaterea regională privind „Învățământul profesional și tehnic” este organizată de către Administrația Prezidențială, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice şi cu sprijinul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.