12273600_10156359031250454_5113296228437343105_o

Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a vizitat uzina Ford de la Craiova, unde a aniversat atingerea cifrei de un milion de motoare EcoBoost de 1,0 l fabricate de către uzinele de motoare din Craiova și Köln, de la începutul producției acestuia în 2012.

Iată discursul ambasadorului:

„Domnule preşedinte Gijsen, este o mare onoare pentru mine să fiu prezent astăzi la această ceremonie. În calitate de ambasador al SUA în România, unul dintre obiectivele mele este promovarea prosperităţii cetăţenilor americani şi români prin sporirea ‎schimburilor de produse şi servicii şi a investiţiilor dintre ţările noastre.

Domnul preşedinte Iohannis, ‎domnul prim-ministru Cioloş şi alţi reprezentanţi ai guvernului român mi-au cerut să-mi concentrez eforturile şi energia asupra acestui domeniu, să promovez investiţiile americane în România, să sporesc schimburile comerciale dintre ţările noastre şi cred că Ford Motor, prin investiţia în fabrica de asamblare auto şi motoare din Craiova, ilustrează foarte bine ceea ce pot realiza ţările noastre împreună.

Domnule presedinte Gijsen, aşa cum aţi mentionat, fabrica Ford Motor de aici, din Craiova, este dotată cu cea mai nouă tehnologie. Numărul de 1.000.000 de motoare EcoBoost produse este doar unul dintre exemplele de realizări obţinute zilnic aici, la Craiova, şi sunt foarte mândru că am putut fi prezent la evenimentul de astăzi.

Dincolo de acest lucru sper că succesul continuu al companiei Ford Motor de la Craiova, din România, demonstrează ceea ce pot aduce în România creativitatea şi tehnologia americane şi ce se poate realiza prin colaborarea cu forţa de muncă bine pregătită din România.

Domnule preşedinte Gijsen, vă mulţumesc. Doresc să mulţumesc întregii dumneavoastră echipe pentru primirea foarte călduroasă de astăzi. Aşa cum aţi spus, este prima mea vizita la fabrica Ford din Craiova, dar aştept cu nerăbdare multe viitoare vizite, mai ales pe măsura ce veţi reuşi să vă realizaţi obiectivul de a creşte producţia la această fabrica foarte importantă. Vă mulţumesc foarte mult”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.