gabriela firea psd primăria capitaleiPotrivit unei hotărâri care va fi supusă azi votului în ședința Consiliului General al Capitalei, RATB va fi obligată să plătească exclusiv din resurse proprii suma de 126 milioane lei către ANAF, reprezentând TVA pentru gratuitățile acordate anumitor categorii de cetățeni, tot prin hotărâre a CGMB.

În acest context, senatorul Gabriela Firea face un apel către primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, să „nu transforme bucureștenii în pietoni, prin falimentarea RATB”.

Gabriela Firea propune eliminarea din cuprinsul hotărârii de Consiliu a formulării „Subvenția de la bugetul local pentru activitatea de transport în comun nu poate fi mai mare decât cea stabilită prin HCGMB 32/2016, în cuantum de 515 milioane lei” și înlocuirea acesteia cu o alta, respectiv „În partea a doua a anului, activitatea de transport public va fi reanalizată și susținută financiar la parametri normali, în urma unei rectificări bugetare”.

„Lansăm acest apel către primarul interimar liberal și către consilierii generali ai PNL, de a nu lua, sub imperiul unei abordări strict politice, o decizie în urma căreia bucureștenii vor avea de suferit. La RATB este nevoie de măsuri profunde de reformare și reorganizare, dar acest lucru ar trebui să nu fie făcut sub presiune, pe ultima sută de metri a mandatului actualului Consiliu General, ci de către următorul Consiliu, care va avea o mult mai mare legitimitate, indiferent care va fi componența sa politică”, a transmis Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.