sedinta-guvern-gabriel-Oprea

Comitetele Județene pentru Situații de Urgență sunt mobilizate și pregătite să intervină pentru prevenirea apariției unor situații de urgență generate de caniculă, informează MAI.

La nivelul celor două județe sunt pregătiți de intervenție 316 pompieri și paramedici din cadrul ISU, care au la dispoziție 173 de mijloace de intervenție.

În județul Arad sunt amplasate 25 de puncte de distribuție a apei și 25 de puncte de acordare a primului ajutor medical, iar în județul Bihor 13 puncte de distribuție a apei și 20 puncte de acordare a primului ajutor medical.

Începând de marți, la nivel național, au fost înregistrate 94 de solicitări la serviciile de ambulanță și SMURD pentru acordarea de ajutor medical de specialitate persoanelor aflate în stradă și afectate de caniculă. În acest interval nu au fost înregistrate decese cauzate de caniculă.

Primul-ministru interimar, Gabriel Oprea, a solicitat prefecților și structurilor teritoriale pentru situații de urgență să mențină o atenție deosebită și să monitorizeze evoluția situației în aceste zone.

Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent situația operativă din teren.

Pentru intervențiile medicale de urgență sunt disponibile peste 770 de ambulanțe de tip B și C de la Serviciile de Ambulanță și aproape 300 de echipaje SMURD.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne are pregătite 2 avioane medicale și 7 elicoptere SMURD pentru preluarea urgențelor, dar și alte elicoptere de mare capacitate pentru intervenția la incendiile de mare amploare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.