oprescu

Franţa va declanşa procedura de retragere a distincţiei de Cavaler al Legiunii de Onoare acordată lui Sorin Oprescu, dacă primarul suspendat al capitalei va fi condamnat definitiv, conform unui comunicat al Ambasadei franceze din Bucureşti.

Ambasada Franţei informează că a luat act de situaţia judiciară a lui Sorin Oprescu, menționând că „în virtutea deciziei finale a justiţiei române şi în ipoteza în care domnul Sorin Oprescu ar fi sancţionat penal, Marea Cancelarie a Legiunii de Onoare va declanşa procedura prevăzută de articolul R. 135-2 din Codul Legiunii de Onoare şi al Medaliei Militare”.

Conform acestui articol, „distincţia Legiunea de Onoare, acordată unui cetăţean străin, poate fi retrasă în cazul în care acesta a comis acte sau a avut un comportament susceptibile de a fi declarate contrare onoarei sau de natură să aducă atingere intereselor Franţei în străinătate sau cauzelor pe care Franţa le susţine la nivel mondial. Retragerea decoraţiei se face, la propunerea Marelui Cancelar, în urma avizului Ministerului francez al Afacerilor Externe şi al Consiliului Ordinului, prin decret al Preşedintelui Republicii Franceze”.

Printr-un decret din data de 15 ianuarie 2015, semnat de Preşedintele Republicii Franceze, distincţia de Cavaler al Legiunii de Onoare a fost acordată domnului Sorin Oprescu, de către Jean-Marc Todeschini, secretar de stat francez (cu rang de ministru delegat) pentru Veterani şi Memorie. Această distincţie i-a fost acordată cu ocazia unei ceremonii la Ambasada Franţei în România, în data de 12 martie 2015.

„Această decoraţie pune în valoare cariera de medic specialist a domnului Oprescu, de formaţie chirurg, fost director al Spitalelor Universitar şi Elias din Bucureşti, precum şi cariera politică pusă în serviciul Capitalei, în calitate de primar general, funcţie pe care o ocupă din 2008”, preciza atunci Ambasada Franţei. Conform Ambasadei, legătura lui Sorin Oprescu cu Franţa „a fost una strânsă şi sinceră, bazată pe colaborări importante în domeniul cultural, urbanistic, dar şi social”, mai ales prin implicarea primarului general în Proiectul Ferentari care are ca scop asistenţa sanitară şi socială a persoanelor excluse din cartierul Ferentari.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.