Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține desființarea pensiilor speciale. Totodată, acesta a afirmat că nu trebuie să existe discrepanțe între salariile din administrația publică locală și cele din administrația centrală.

„Voi milita întotdeauna pentru desființarea pensiilor speciale, pentru că eu am apreciat și apreciez că, în fața legii, toți trebuie să fie egali și asta înseamnă să ai un salariu decent pentru a avea o pensie decentă. Nu sunt de acord cu pensii speciale pentru a crea categorii de privilegiați. Din această perspectivă și pentru administrațiile publice locale este de preferat și de dorit să ai salarii decente pentru a avea pensii decente și să nu existe discrepanțe atât de mari între salarizarea din administrația centrală care este de două ori, uneori de trei ori mai mare decât salarizarea din administrația locală. Despre aceste principii vorbim și nu neapărat de cuantum. (…) Nu este admisibil să se creeze discrepanțe atât de mari între salarizarea din administrația centrală, de exemplu salariile miniștrilor, salariile de la Camera Deputaților, de la Senat și salariile din administrația locală”, a declarat Emil Boc, vineri, înainte de Liga Aleșilor Locali ai PNL.

Emil Boc a punctat că, din punctul său de vedere, pensiile speciale nu au ce căuta în România pentru nimeni, însă a admis că, eventual, cei din justiție ar putea beneficia de acestea având în vedere regimul consacrat în toată lumea.

„În rest, salariile trebuie să fie acelea care să dea pensii mai mari pe baza principiului contributivității. Eu sunt convins că, dacă salariile ar fi mai mari, contribuția va fi mai mare și pensia va fi mai mare. Acum din nou se încearcă sectorial să creăm pentru x, pentru y, deja din nou se face praf tot sistemul de salarizare și sistemul de pensii din România. Cât timp nu se va păstra acest echilibru, din nou, vom avea acele dezechilibre care erau în 2009, 2010. Eu cred că se poate păstra un anumit raport favorabil pentru administrația centrală, dar nu de două-trei ori cum este acum și un raport favorabil și administrațiilor locale cu principiul contributivității pentru pensii. Dacă se va păstra acest echilibru nu vor mai apărea categorii privilegiate care, după aceea, vor distorsiona întreg sistemul. Deja cred că sistemul este la limită în momentul de față prin distorsiunile care au apărut cu pensiile speciale pentru parlamentari, diplomați, x, y și z. Nu mai putem avea un sistem unitar”, a afirmat Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.