Eduard_Hellvig

Directorul SRI, Eduard Hellvig, aflat într-o vizită în SUA, s-a întâlnit cu directorul CIA, John O. Brennan, discuţiile vizând inclusiv problematica Orientului Mijlociu şi provocările de securitate generate de fenomenul migraţiei, directorul SRI având de asemenea întrevederi cu conducerea FBI.

Conform unui comunicat postat pe site-ul SRI, directorul Serviciului, Eduard Hellvig, se află într-o vizită oficială în SUA unde s-a întâlnit cu directorul CIA, John O. Brennan.

„În cadrul acestei întrevederi, care a avut loc la data de 22 septembrie 2015, au fost abordate teme de interes comun cuprinse în Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Cei doi directori au discutat inclusiv despre problematica Orientului Mijlociu şi provocările de securitate generate de fenomenul migraţiei, elemente aflate pe agenda comună a celor două state. În contextul noilor provocări de securitate, planul discuţiilor a fost structurat pe cooperarea dintre cele două state partenere privind prevenirea şi combaterea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii”, se precizează în comunicat.

Totodată, directorul SRI a avut întrevederi şi cu conducerea FBI, fiind abordate teme privind colaborarea dintre SRI şi FBI în lupta împotriva terorismului şi infracţionalităţii, menţionează sursa citată.

În cadrul vizitei din Statele Unite ale Americii, sunt programate întrevederi și cu alte agenții de securitate americane, se mai arată în comunicatul SRI.

„Această vizită oficială este expresia unei relații strânse între SRI și agențiile de securitate americane și va contribui la consolidarea cooperării româno-americane circumscrise Parteneriatului Strategic”, subliniază sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.