Donald-tusk-afp

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat, la summitul european la Bruxelles, că Uniunea Europeană este gata să înceapă de astăzi procedura de ieșire a Regatului Unit din blocul comunitar ca urmare a votului în favoarea Brexit, informează AFP.

„Europa este gata să înceapă procedura de ieșire a Marii Britanii din UE chiar de astăzi, fără entuziasm, după cum vă puteți imagina. Acesta nu este scenariul la care visăm”, a declarat Donald Tusk.

Liderii din UE ar urma să aibă în septembrie un summit informal (în format de 27 de membri), pentru a discuta despre ieșirea Marii Britanii din UE, conform unei propuneri a lui Donald Tusk.

Săptămâna trecută, aproximativ 52% dintre britanici au optat pentru Brexit.

Prim-ministrul britanic, David Cameron, se va întâlni în cursul zilei de astăzi cu cei 27 de omologi ai săi din UE pentru prima dată de la referendumul din 23 iunie, pentru a discuta despre următorii pași.

Miercuri, liderii din Uniunea Europeană vor avea un summit informal, fără David Cameron.

Discuțiile informale propuse de Tusk pentru septembrie ar putea avea loc la Bratislava, deoarece Slovacia va prelua la 1 iulie președinția semestrială prin rotație a UE. La reuniune nu va participa și Marea Britanie, a precizat o sursă sub rezerva anonimatului, notează DPA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.