eskape_dragnea_unicul

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, miercuri, să valideze candidatura lui Liviu Dragnea la şefia partidului, fiind singurul candidat cu dosar complet, în timp ce candidaturile lui Daniel Savu şi Şerban Nicolae au fost respinse, neîntrunind condițiile din regulamentul de organizare a alegerilor interne.

Astfel, Liviu Dragnea devine unicul candidat la şefia PSD, cu dosar complet, ce include susţinere din partea propriei organizaţii, plus a altor patru filiale.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, miercuri, după respingerea solicitării de a primi o derogare pentru a putea candida la şefia partidului cu dosarul incomplet, că decizia colegilor i-a lăsat „un gust amar”, în condiţiile în care chiar şi Liviu Dragnea părea să vrea „competiţie” în cursă.

„E adevărat că mi-a rămas un gust amar pentru că rămân la părerea că erau lucruri de discutat şi analizat. Chiar domnul Dragnea mi-a făcut impresia că ar fi vrut să existe competiţie, că ar fi vrut să existe mai mulţi competitori. N-a reuşit să fie suficient de convingător.”, a declarat Șerban Nicolae.

Celălalt candidat, senatorul PSD Daniel Savu, a declarat că se va pregăti mai bine pentru următorul Congres, iar acum se va concentra pe câştigarea primăriei Ploieşti pentru PSD.

„S-a votat respectarea în integralitate a regulamentului. Faptul că nu am reuşit să obţin decât de la organizaţia Prahova o recomandare a dus la eliminarea candidaturii mele. Am înţeles că pentru următorul Congres trebuie să mă pregătesc mai bine. Mă voi pregăti mult mai bine pentru următorul Congres, ştiu ce am de făcut”, a precizat Daniel Savu.

Liviu Dragnea a susținut că regretă că a rămas singurul candidat la șefia PSD, deoarece și-ar fi dorit competiție, după ce Comitetul Executiv Național al PSD a respins candidaturile lui Șerban Nicolae și Daniel Savu la șefia partidului pentru că nu întruneau toate condițiile dictate de regulament.

„Din păcate sunt singurul candidat. Spun din păcate pentru că am spus-o de la început că mi-aș fi dorit o competiție. Niciodată nu am mai candidat pentru o funcție singur”, a menționat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă s-a gândit la un tandem președinte – președinte executiv, liderul interimar al PSD a declarat că exclude acest lucru.

„Nu, 11 octombrie reprezintă un scrutin intern pentru alegerea președintelui, după o să-mi iau dreptul de a face câteva propruneri, dar numai ca și sugestii. Nu mi se pare corect să pui o echipă și nimeni să nu aibă alte puncte de vedere. Sunt câteva principii la care țin și aș vrea să se respecte”, a mai adăugat Liviu Dragnea.

Alegerea preşedintelui PSD va avea loc pe 11 octombrie, iar vicepreşedinţii şi ceilalţi membri ai conducerii vor fi aleşi pe 18 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.